Gena romaneasca si vorbele lui Boloni

“Poporul român nu este curajos şi este lipsit de ambiţie, deoarece se poate mulţumi cu puţin. Are o capacitate de a suferi în tăcere, fără a se revolta. Toate aceste caracteristici se găsesc în jocul echipei naţionale”(Ladislau Boloni)

Am urmarit si eu meciul de aseara, Romania-Franta 0-0. Am vazut o nationala a Frantei insipida, lipsita de inspiratie si o nationala a Romaniei tematoare, baricadata in aparare si care a bubuit mingile, poate-poate iese ceva. Comentariile ce au curs dupa meci afisau un ton optimist: rezultat bun!, sanse la calificare!, important e ca n-am pierdut! Foarte putini s-au legat de faptul ca am fi putut mai mult, ca Franta nu a aratat mare lucru si a fost o echipa de batut, daca vrei sa iesi afara din grupa, caci a te baga cu fundul in poarta si in celelalte doua meciuri, de unde ar rezulta teoretic inca doua puncte nu iti ajung pentru calificare. Ne multumim iarasi cu putin, facem o performanta din faptul ca n-am pierdut, lasand pe planul secund ca scopul e victoria, prin gandirea unei strategii care sa-ti permita iesirea din grupa. Intram deja in domeniul filozofiei neputintei romanesti, amprentata in gena acestui neam. Un neam cu imense resurse intrinsece dar care pacatuieste la capitolul temeritate, spre neimplinirea lui. Privind lucrurile diacronic, evolutia noastra nationala se bazeaza pe acelasi plan subsidiar, pasind umbrit si cu capul plecat in urma celorlalte neamuri. Veacuri de randul am fi putut domina Rasaritul prin numar, insa am preferat sa vedem cerul din fosnetul padurilor. Un cheag ce nu poate fi exterpit isi trage seva din vitalitatea acestui neam, o educatie umila primita de copiii romani de mici ii face sa se auto-situeze pe un plan inferior altora. Antrenorul Ladislau Boloni da verdictul in materie de fotbal:”toate aceste caracteristici se regasesc in jocul echipei nationale”. De ce cand joaca Romania indiferent cu orice echipa, discutiile microbistilor romani preiau acelasi ton fatalist “ne bat astia de ne rup, n-avem nicio sansa, bine ar fi sa nu pierdem”? Jocul Romaniei intruchipeaza cel mai bine mentalul colectiv al neamului romanesc. Marile victorii vin din ruperea acestor zagazuri mentale, dar din pacate, acestea sint prea rare. De prin ce veacuri se trage reziduul mental ca noi sintem din nastere niste supusi, carora portile biruintei nu le sint niciodata deschise? Acelasi pas sacadat cu traista in spinare, pornit din negurile Evului Mediu si timid, ca nu cumva sa deranjeze. Putem mai mult, dar ne multumim cu putin. Sa indraznim sa visam, sa invingem, sa ne bucuram!

Razvan

Publicat în:  on iunie 10, 2008 at 12:42 pm Scrieti un comentariu

A trecut si GayFest-ul…

A trecut si GayFest-ul, parada minoritatilor sexuale din Romania. Ce am vazut? O puzderie de analisti care ne explicau pe la televizor cat e ceasul si cum noi trebuie sa fim toleranti de vreme ce acum sintem europeni cu acte in regulai—un mars pentru apararea familiei organizat in prima zi a saptamanii GayFest de catre niste fundatii crestine, un mars al Noii Drepte organizat in aceeasi zi cu marsul homosexualilor, un contingent impresionant de jandarmi strasnic echipati ca pentru razboi si o mana de homosexuali, travestiti si ce vor mai fi fost incadrati de dubele jandarmeriei, multa incrancenare, sloganuri belicoase si multime furioasa ori amuzata.

Ce vor fi castigat homosexualii din acest mars nu mi-e prea clar. Ca au vrut sa arate cu tot dinadinsul sa arate ca exista?-ca le place sa provoace? –sa-si exhibitioneze deviatia? Multimea furioasa cu greu a putut fi stapanita pe margine, iar “Fest-ul” lor s-a transformat mai degraba intr-un ‘Protect-Area”. M-a indignit modul in care au prezentat televiziunile evenimentul, intr-o cheie “pro-homosexualitate”, perorandu-se mult pe dihotomia gay vs extremisti de dreapta ori fundamentalisti crestini, insinuandu-se ca majoritatea romanilor cu nasurile cumsecade i-ar accepta pe homosexuali. O mostra in acest sens ne-a oferit-o un anume post tv (caruia nu-i dau numele) care intr-o serie de interviuri luate de pe strada unor bucuresteni a “demonstrat” ca majoritatea romanilor au o opinie toleranta fata de gay. Ca sa fiu mai explicit, din vreo 6-7 interviuri de pe strada, toate au fost pro-homosexualitate. Parca n-as crede, am banuiala ca persoanele care si-au manifestat alte opinii au fost taiate din reportaj. Probabil ca se pompeaza sume imense in a “educa” poporul intr-o viziune europenista, unde adevarul crestin este relativizat. De vreo 3 ani de cand in Bucuresti se organizeaza parada homosexualilor, lucrurile au stat cam la fel.  O fi  si aici o manevra a presei care doreste sa scoata in evidenta tocmai persecutia la care chipurile ar fi supusi homosexualii, ceva in genul “romanii nu au nimic cu noi, singurii care ni se opun sint extremistii” iar de aici ar decurge o serie de favoruri si simpatie europeana pentru homosexualii caci “eurocratia” are legi transante in aceasta problema. Probabil ca si anul viitor ne vom trezi cu inca un mars al gay-lor, altele de protest pasnic ori radical cu scandari din repertoriul peluzelor de fotbal–vreme trece, vreme vine.

Razvan

Publicat în:  on mai 28, 2008 at 3:06 pm Scrieti un comentariu

Inca o umilinta pentru romanii de peste hotare

Un panou pe care scrie “Interzisa intrarea cainilor si romanilor” a fost asezat in fata unui magazin dintr-un oras spaniol, anunta site-ul HotNews. Inca o lovitura data romanilor de peste hotare care risca sa devina o comunitate paria a intregii Uniuni Europene. Daca pentru moment, romanilor cinstiti nu le ramane decat sa se autosesizeze si sa faca presiuni pentru indepartarea mesajelor hulitoare, pentru viitorul mai indepartat cred ca riscam ca etnonimul roman sa fie sinonim in mentalul colectiv european cu epitete dintre cele mai rusinoase de care cu greu vom scapa odata ce vor fi generalizat-circumscrie. Inca o dovada ca integrarea Romaniei in structurile europene s-a facut inainte de vreme, fara ca romanul de rand sa dispuna de un nivel de trai care sa-l faca static acestui colt de Europa. Judecand obiectiv, trebuie sa recunoastem ca am speriat Europa. Violurile, talhariile, comportamentul imoral cu marca Romania putand fi intalnit in mai toate capitalele vest-europene. Nu reusim decat sa atragem dispretul intregii Europe ori sa umflam electoral procentele extremei-drepte europene.

Nu cred ca saracia din Romania e singurul motiv care ne-au adus in aceasta stare. Asistam de ani buni la o pervertire a intregii societati romanesti. Palidele inflexiuni de sanatate morala se sufoca sub fumul innecacios al inculturii si prostiei care devine atotstapanitoare. Suferim ca neam de o boala grea, un cancer moral care a ros aproape in intregime fibra sanatoasa a neamului. De la clasa politica corupta si insidioasa pana la taranul patibular duhnind a tutun si bautura, totul poarta pecetea nefirescului. Iar cand vine un Patapievici si pune degetul pe rana cu toata lehamitea societatii romanesti contemporane, scrasnim din dinti cu apriga manie proletara. E clar ca lucrurile nu mai pot continua asa, iar predictia de acum cativa ani a istoricului Neagu Djuvara cum ca riscam sa iesim ca neam din istorie, devine pe zi ce trece tot mai ingrijoratoare.

Razvan

Publicat în:  on mai 12, 2008 at 12:27 pm Scrieti un comentariu

Sa cugetam!

Conform Dictionarului Explicativ al Limbii Romane, cuvantul “cuget”, actiunea de a cugeta presupune capacitatea de a gandi, sentimental responsabilitatii morale, intelect, minte, ratiune. Dorim a face din acest spatiu un loc rezervat gandirii libere, pandant cu ideea de manifest cultural, un loc in care sa sa dezbatem/ invatam impreuna.

Publicat în:  on mai 11, 2008 at 2:33 pm Scrieti un comentariu
Tags: