Stiati ca tracii reprezinta cel mai vechi popor european? Dar ca neamul tracilor e mama tuturor semintiilor indo-europene? Ori ca expansiunea traca a atins pana si coastele Japoniei? Sau poate credeti pe unii care va spun ca nu vorbiti o limba latina ci o limba dacica, latina fiind de fapt o ramasita a limbii “carpato-danubienilor”. Ei bine, asta vor sa ne convinga unii asa-zisi istorici de pe la noi, care fac congrese, lanseaza carti ce se vor istorice, uneori pandant cu idei desprinse din parapsihologie. Daca in lumea academica, locul unor asemenea istorici e la peiferia stiintei, idile lor nastrusnice au prins de minune la unii oameni care in cautare de stramosi magnifici, cei mai dintre cei mai, ingurgiteaza toate aceste teorii.
Primul postulat al tracomanilor nostri e ca tracii reprezinta cel mai vechi popor european, din masa lor balcanica desprinzandu-se toate celelalte neamuri indo-europene. Acestia imping vechimea tracilor pana catre sfarsitul neoliticului (oarecum cei mai echilibrati, caci unii vad traci de cand e lumea) in ciuda faptului ca toate dovezile inclin spre parerea ca diferentierea lor ca etnos s-ar produce abia in epoca bronzului, izvorele arheologice nedovedind vreo continuitate a culturii materiale din neolitic pana inspre epoca bronzului. Cel mai probabil, tracii s-au identificat ca si populatie cam in acelasi timp in care au aparut pe scena istoriei restul populatiilor balcanice. Tracii sint atestati foarte tarziu de izvoare, cele mai timpurii reprezentandu-le poemele Iliada si Odiseea, scrise prin sec XIX i. Hr, in care se fac referiri la aportul unor neamuri considerate trace ( peonii, ciconii s.a.) in razboiul troian, tracii luptand de partea troienilor. Traci se considera ca ar fi si frigienii, amintiti de izvoarele asiriene. Neamurile trace au fost foarte numeroase, peste 100, despre multe dintre ele nestiindu-se altceva decat localizarea lor. Informatii mai precise despre traci gasim abia dupa inceperea colonizarilor grecesti. Neavand o scriere proprie, tot ceea ce stim despre traci provin din surse din afara arealului lor etnic. Iar dupa ultimele cercetari si teorii, s-ar parea ca stramosii nostri daci si geti nu ar fi totuna cu tracii de la sud de Dunare, ci doar niste veri apropiati, denumirile unor conducatori locali si terminatia targurilor lor in -para (spre deosebire de -dava) inclinand spre parerea ca getii si dacii ar fi un grup etnic distinct. Dezbateri mai recente se poarta si pe tema daca getii si dacii reprezinta acelasi grup etnic.
O alta incercare de mistificare istorica o reprezinta cucerirea si colonizarea romana. Incearca sa ni se induca teoria cum ca romanii nu ar fi avut o mare influenta in Dacia Romana, ei ar fi cucerit doar 14% din Dacia identificata cu teritoriul Romaniei actuale, nefiind altceva mai mult decat o simpla populatie cuceritoare, care a stat ce a stat pe la noi, dupa care a plecat in aplauzele autohtonilor. In primul rand, drept e ca romanii au cucerit/organizat doar Oltenia, Banatul, o parte a Munteniei si cea mai mare parte a Transilvaniei dar nu se poate da o cifra a cuceririi, chipurile de 14% de vreme ce nu putem sti cu exactitate cat era de intins statul dac. Dupa cucerirea romana a inceput un amplu proces de romanizare, mai ales prin colonizari. Un lucru interesant: in povestirile nostra istorice am fost invatati sa jonglam cu termenul “daco-romanii”. Se ridica intrebarea, cine au fost romanii? Acel “ex toto orbe romano” ne da indicii clare ca am avut parte de o colonizare romana. Dar de unde au venit colonistii? Se crede ca majoritatea au fost adusi din provinciile vecine Daciei: Dalmatia, Moesia, Iliria care erau deja romanizate. Cu siguranta au fost adusi si din Galia, Siria ori Italia (limba romana fiind foarte asemenatoare cu un dialect din sudul Italiei-, de unde probabilitatea ca un important contingent de colonisti a venit si de acolo). Deci, dupa colonizarea romana in zonele administrate de romani, s-a petrecut un amestec etnic daco-colonisti, caci nu putem vorbi de o simbioza intre doua popoare distincte. Un important aport de sange mediteranean se intalneste la noi in tara tocmai in provinciile ce odata au cunoscut ocupatia romana. Cu siguranta ca fundamentul etnic al neamului nostru il reprezinta elementul autohton daco-get, dar mistificarea unei istorii idealizate nu ne avantajeaza nici pe noi si nici disciplina Istorie. Insa aceasta moda, de a supralicitia trecutul se intalneste si la alte popoare. Ungurii de pilda, isi regasesc stramosi in vechiul Imperiu Persan ori scitii antici, bulgarii se identifica cu tracii sudici, unii sarbi cu celtii, toate acestea pentru a dovedi o pretinsa continuitate etnica a neamurile imigrate in Balcani odata cu marile migratii, asa-numita “wolkerwanderung”. Puternica influenta slava o voi discuta in alta parte, dar ceea ce trebuie retinut e ca nu putem vorbi de un contingent etnic al stramosilor nostri, de vreme ce nu ne este clar nici astazi carui neam au apartinut agatarsii de pilda. Au fost daci, celtci, sarmati, sciti?–nu putem sti cu precizie, existand destule dovezi ca statul lui Burebista ori mai tarziu al lui Decebal a cuprins destule semintii ce nu apartineau ramurii daco-getice.
Asta nu inseamna ca nu ne putem identifica cu maretia unui Burebista ori temeritatea unui Decebal ci doar ca trebuie sa fim realisti si nu ne spunem unii altora basme istorice. Pana la urma, mostenirea unitar-spirituala ne-a faurit identitatea de roman, aceasta fiind cea care trebuie prezervata si transmisa mai departe.
Razvan
